pisi-blog

Pe măsuţă nu era destulă dezordine, lipsea o pisică…

 

Lângă mouse, vigilent, cu ghearele pregătite

 

Tastatura – ce loc confortabil!

 

E o dulceaţă de pisoiaş. Dar stă singur vreo 10 ore pe zi, cât suntem la serviciu (e cuminte, n-a stricat nimic – cel puţin deocamdată, şi s-a dus la tăviţa cu pământ de la bun început, din proprie iniţiativă). Când ne întoarcem miaună scurt de vreo 4, 5 ori, ca şi cum ar scânci, ni se freacă de picioare, toarce imediat ce-l luăm în braţe şi se duce la mâncarea de care nu prea se atinge când e singur.
A stat singur chiar şi o zi şi jumătate, cât am fost la ţară (atunci a şi mâncat!). Nu l-am luat cu noi, acolo sunt 5 motani mari, nu ştim cum l-ar fi primit…
Dar o să plecam la Bucureşti (2 zile şi ceva), pe teritoriul celor 2 pisici ale mătuşilor. Oare să-l lăsăm iar acasă? Dar cum o să suporte un drum de 200 de kilometri cu maşina? Ce-o să facă în casă străină, mai ales cât o să umblăm noi prin oraş?
Ce-o să facem cu el când plecăm în concediu, în staţiune, la hotel? Dar la iarnă, de sărbători, când o să plecăm la ţară? Nu s-ar putea spune că avem vecini iubitori de pisici, cărora să li-l lăsăm în grijă.
Poate că ar trebui să-i căutăm alt domiciliu, într-o casă de om bun, care să aibă, eventual, şi curte… Oricum, cred că un apartament de la etajul 5 nu-i tocmai raiul pentru un motan plin de viaţă…

E un motănel (sau cel puţin aşa zicem noi ) de vreo 2 luni. Într-un fel, l-am primit cadou de ziua mea. A miolăit câteva zile pe sub masini şi, pe urmă, nu ştiu cum, ajuns în spaţiul dintre blocul nostru şi cel de alături. Un spaţiu îngust, de vreo jumătate de metru, şi închis, folosit de un vecin drept magazie, plin cu scânduri şi cu o uşă grea, metalică, cu lacăt. Nu ştiu cum a ajuns pisoiul înauntru, probabil că l-a aruncat cineva pe fereastra de la baie (băile noastre au doar aerisire, dar mulţi au spart peretele şi au facut câte o ferestruică care dă între blocuri). Cert e ca ne-am chinuit 2 zile să-l scoatem de acolo, era foarte speriat, am lăsat degeaba usa deschisă, n-a vrut sa iasă singur. (Proprietarul scândurilor vroia să-l otrăvească ca să scape de el. ) Până la urmă a venit la mâncare, l-am înşfacat de ceafa şi l-am luat sus – nu ne-am îndurat să-l lăsăm tot pe drumuri.

Acum îl cheamă Grishka, s-a obişnuit cu noi, se joacă ca un nebun, ţine aproape morţiş să stea în aceeaşi cameră cu mine, şi sare să se joace cu mâinile mele chiar şi atunci când nu le mişc (bineînţeles, folosindu-şi gheruţele şi colţişorii).

 

PISICILE MĂTUŞILOR

 

Negusa şi Tigruţa – mamă şi fiică - obeze

Nu se dau în vânt după mângăierile musafirilor

 

Lafăindu-se în patul uneia dintre cele 2 stăpâne (evident, într-al celei care nu se topeşte de dragul lor )

 

MOTANUL VĂRULUI

Monty – tratează oaspeţii cu indiferenţă, după ce îi miroase într-o doară, dar nu se sfieşte să-i gherăie dacă e provocat

Fetiţa a fost transferată în vecini, la o familie dornică să o gazduiască cu viitorii ei pisoi cu tot.

În locul ei s-a pripăşit, chiar în aceeaşi zi, venind de Dumnezeu ştie unde, motanul Răpciugă – jegos şi sfrijit, ca vai de capul lui, dar dornic de mângâieri şi aprig la ora mesei de sub masă…

Între timp s-a întremat, va fi fotografiat cu prima ocazie

 

Codiţă şi Riciu au rămas prieteni, deşi doamna inimilor lor i-a părăsit.

Ştrumf

 

Fetiţa – pisică de pripas, adoptată de socrii mei cu inimă largă

 

Riciu – tot de pripas, probabil frate cu Fetiţa

 

Triunghi amoros: Codiţă, Fetiţa şi Riciu (Comportamentul sexual agresiv se pedepseşte cu o gheară peste bot!)

 

 

 

 

..am de dat. Sunt cei mai…in fine…corcituri de birmaneza cu ceva negru. Beautiful.

 

Codiţă – are coada cam prea lungă; când mănânci, îţi sare în braţe, miaună ca să-l omeneşti şi pe el şi se străduieşte din răsputeri să-şi vâre coada-n farfuria ta…

 

Florică – când sobru, când în poziţie… indecentă

Smaranda, sau mama mâţelor

Era uşarnică, din păcate a mâncat ceva otrăvit prin vecini…

 

Codiţă, zis şi Ramses, una dintre cele patru progenituri (4 motănei) ale Smarandei

 

Tomiţă, al doilea motănel, transferat între timp în gospodăria unor rude.

 

Al treilea motănel, Ştrumf (frumos dar sperios), a scăpat nepozat în primul an de viaţă.

Al patrulea a murit de mititel, din pacate.

 

Florică, răsfăţatul soacră-mii, adoptat cu un an înainte, când se credea că Smaranda nu face pisoi.

Am crescut! Avem aproape un an!